18 , -  




FAQ







-




















Eurasian Movement (English)



.. " "" -


.. " "

>>
>>
>>
>>
>>
>>
>>
(.) | mp3
.

(- mp3, . 1 )
:
- -
- -

--
[ ]
[ ]
[ -]
[ ]
[ ]
- [ ]
[ ]
[ ]
? []
[ ]
.. >>
>>
>>
>>
>>
" "
, 125375, , , 7, 4, 605, (. )
:
+7(495) 926-68-11
- , , , , CD, DVD, VHS , , "" .
E-mail:
  • " "
    -:
    +7(495) 926-68-11
  • - " "
  • . ()

  • [ ]

  • .
    : 117216, / 9, ..

    " "




  •    width=

      width=

    - width=
    Rambler's Top100



    ..

    -
    evrazia - lj-community
    -
    -




    (VIII )

    ( )

    ( )

    ( )

    . @Mail.ru
    Liberalismul - unul din cele mai mari pericole pentru omenire/Alexandr Dughin 

    Liberalismul - unul din cele mai mari pericole pentru omenire

    de Alexandr Dughin

    Pentru a nţelege esenţa liberalismului, trebuie să conştientizăm că apariţia acestuia nu este deloc ntmplătoare. Apariţia lui n istoria ideologiilor politice şi economice a avut loc sub influenţa unor procese fundamentale pentru ntreaga civilizaţie occidentală.

    Liberalismul nu este doar o parte a acestei civilizaţii, dar şi cea mai pură şi rafinată expresie a acesteia şi rezultatul ei. Această observaţie principială are nevoie de o definire exactă a noţiunii de liberalism: Liberalismul este o filozofie şi ideologie politică şi economică care ntruchipează principalele linii de forţă a epocii moderne

    - nţelegerea omului ca măsură a tuturor lucrurilor;

    - credinţa n sacralitatea proprietăţii private;

    - afirmarea egalităţii şanselor n calitate de lege fundamentală a societăţii

    - credinţa n esenţă contractuala a tuturor instituţiilor sociale şi politice, inclusiv a statului;

    - lichidarea tuturor autorităţilor de stat, religioase şi sociale care pretind că ar deţine un adevăr atotobligatoriu;

    - Crearea societăţii civile fără diferenţe sociale, naţionale şi religioase n locul statelor tradiţionale;

    - Supremaţia relaţiilor de piaţă asupra tuturor formelor politice; (teza economia - este soarta)

    - Credinţa ca şi cale istorică a popoarelor şi statelor occidentale, este un model universal al dezvoltării şi progresului ntregii omeniri, care n mod operativ şi obligatoriu trebuie preluat drept etalon de către toate popoarele lumii.

    Libertatea de

    Toate principiile filozofiei liberalismului şi chiar denumirea acestuia se bazează pe teza libertăţii - liberty. n acelaşi timp, filozofii-liberali (in special J. Stuart Meall) evidenţiază că libertatea pentru care ei pledează este una negaţionistă. Mai mult dect att, ei deosebesc libertatea de ceva, de libertatea pentru ceva, propunnd utilizarea diferenţiată a celor doi termeni din limba engleza freedom şi liberty. Anume de la liberty şi provine denumirea de liberalism, adică libertatea de ceva. Anume pentru ea si lupta liberalii, anume pe ea şi insistă. n ceea ce priveşte libertatea pentru ceva adică sensul şi scopurile ei, aici liberalii trec cu tăcerea, considernd că fiecare individ va putea să aleagă modul n care va aplica propria libertatea - sau n general să refuze orice aplicare. Această problemă ţine strict de sfera privatului, nu se discută şi nu constituie o valoare politică sau ideologică. Libertatea de ceva dimpotrivă, este descrisă foarte amănunţit şi are un caracter dogmatic.

    Liberalii propun să ne eliberam de: - stat şi controlul lui asupra economiei, politicii şi societăţii civile - biserică şi dogmele sale - pături sociale - orice formă de gospodărie colectivă - orice ncercare de redistribuire de către instituţiile statului a rezultatelor muncii ne materiale (formula filosofului liberal Filipp Nemo - dreptatea sociala este profund amorală) - identitatea etnică - orice identitate colectivă

    Replica marxismului

    Dacă odată cu demontarea regimurilor feudale şi clericale liberale nu mai aveau nici un fel de probleme, deoarece nu au existat nici un fel de alternative pe care ar putea nainta o Europă feudală, atunci n adncurile modernismului a apărut o mişcare ce neagă dreptul liberalilor de a decide asupra direcţiei de modernizare a societăţii. Dar nu din perspectiva trecutului (de dreapta) ci din perspectiva viitorului (de stnga). Acestea erau ideile socialiste şi comuniste, care au luat contur n marxism. Marx a analizat atent economia politică a lui Adam Smith, mai larg de ct a făcut acest lucru şcoala liberală şi a făcut nişte concluzii foarte originale. Acesta a căzut de acord parţial cu liberalii n ceea ce priveşte modelele feudale ale societăţii tradiţionale, dar a propus o direcţie n numele viitorului omenirii negnd un şir de postulate liberale.

    Marxismul neagă n liberalism:

    - identitatea subiectului cu individul (considernd că subiectul are natura colectivă de clasă) - consideră nedreaptă nsuşirea plusvalorii de către capitalişti - consideră libertatea societăţii burgheze drept o formă voalată a dominaţiei de clasă care ascunde sub noile haine exploatare, nstrăinarea şi violenţa - cheamă la o revoluţie a proletariatului, anularea economiei de piaţă şi proprietăţii private; - afirmă că scopul libertăţii sociale al viitorului comunist este munca creativă (ca realizare a umanei libertăţi pentru ceva) - critica naţionalismul burghez n calitatea lui de formă a violenţei colective asupra păturilor mai sărace ale populaţiei, şi ca instrument al agresiunii inter-etnice n numele intereselor egoiste a burgheziei nationale.

    n acest fel marxismul, pentru 2 secole a devenit principalul concurent al liberalismului, atacndu-l sistemic, obţinnd treptat succese ideologice importante (n special n secolul XX odată cu apariţia sistemului socialist).

    Victoria hotărtoare a liberalilor

    Căderea URSS şi eşecul nostru din punct de vedere ideologic a nsemnat o repartizare finală a rolurilor n lupta pentru soarta Iluminării, n război pentru imaginea viitorului. Anume după aceea şi n virtutea faptului ca URSS a pierdut şi s-a dezintegrat, a devenit clar că adevărul istoric a fost de partea liberalilor, ndeosebi a neoliberalilor, care au refuzat pretenţiile socialismului şi comunismului pretenţiile asupra viitorului n calitate de ziua de mine progresivă. Societatea sovietica şi alte regimuri socialiste erau nişte ediţii mascate a unor structuri arhaice, care au nţeles marxismul n felul său mistic şi religios.

    Acest mare eveniment pentru prima data a pus punctele pe i n istoria omenirii n principala problemă a contemporaneităţii care din principalele ideologii ale secolului XX moşteneşte trecutul (spiritul Iluminist) şi automat va primi viitorul (dreptul de a domina n construcţiile ideologice a zilei de mine)? Problema scopului procesului istoric a fost practic rezolvată. La mijlocul secolului XX filozoful francez hegelian de origine rusa Alexandr Cojev presupunea că sfrşitul hegelian al istoriei va nsemna victoria revoluţiei comuniste mondiale. Acelaşi lucru pronosticau şi tradiţionaliştii (Guenon, Evola), care negau Iluminare, apărau Tradiţia şi proroceau sfrşitul lumii după victoria castei a patra (shudra - proletariatul). Dar n 1991, odată cu dezmembrarea URSS a devenit clar că sfrşitul istoriei va avea nu un caracter marxist, ci liberal, fapt confirmat şi de filozoful american Francis Fukuyama, declarnd sfrsitul istoriei, ca victorie mondială a pieţei, liberalismului, SUA şi democraţiei liberale. Marxismul dintr-o posibilă alternativă şi proiect al zilei de mine s-a transformat ntr-o perioada nensemnată a istoriei politice şi ideologice.

    Din acest moment nu doar ncepe zborul liberalismului, n specaial n formele sale fundamentaliste anglosaxone şi forme antisociale, dar se dezgolesc şi faptele fundamentale ale istoriei ideologice a omenirii: anume liberalismul este soarta. Atunci, tezele, principiile filozofice, politice, sociale şi economice trebuie privite ca ceva universal, absolut, care nu mai pot avea nici un fel de alternativă.

    In pragul veacului american

    După rezultatele istoriei politice a secolului XX a devenit clar că liberalismul a cştigat bătălia pentru contemporaneitate, biruind toţi duşmanii săi - şi din dreapta, şi din stnga. Marele ciclu al modernismului s-a terminat cu triumful ideologiei liberale, care a primit n acest fel monopol asupra controlului evoluţiei istorice. Liberalismul nu mai are un duşman simetric, un subiect cu o conştiinţa istorică adecvată, o ideologie legată de nişte resurse instituţionale sau materiale, o baza tehnologică, economică şi militară. Tot ce s-a opus liberalismului, reprezenta doar o totalitate de măsuri haotice, ntr-un cuvnt zgomote, care se opun prin inerţie constructorilor noii ordini liberale. Aceasta nu era tema unor subiecte alternative civilizaţionale şi a subiecţilor geopolitici, ci o o rezistentă reactivă şi pasivă a unui mediu neorganizat; aşa structura solurilor, rurile, mlaştinile mpiedică constructorilor de drumuri - nu e vorba de impunerea unei alte rute asupra căruia ar insista o companie alternativă, ci e vorba despre rezistenţa materialului. n situaţia dată, SUA, n calitate de citadelă a liberalismului mondial, a trecut ntr-o noua formă. De acum nainte Statele Unite nu sunt doar una dintre cele două superputeri, dar şi singura putere planetară, care a reuşit să scape de concurenţi. Criticul francez al SUA Ubert Vidrin a propus ca America să nu se numească mare putere ci hiperputere (hyperpower), subliniind unicitatea acesteia şi superioritatea asimetrică. Din punct de vedere ideologic, victoria liberalismului şi ascensiunea SUA nu sunt lucruri ntmplătoare, ci două feţe a unui singur fenomen: SUA a cştigat n războiul rece nu doar pentru că a acumulat un potenţial şi a reuşit să depăşească pe toţi n goana tehnologică, ci şi pentru că a funcţionat n baza ideologiei liberale, care nu doar a demonstrat capacitatea sa tehnică, dar şi dreptatea istorică n războiul ideologic. Aşa cum liberalismul si-a identificat propriul rol n istorie, SUA a primit argumentul forte pentru mesianismul său, care sub forma Manifest Destiny inca din secolul XIX a devenit crezul elitei politice americane. Cel mai bine aceste lucruri au fost conştientizate de către neoconservatorii americani. Potrivit unuia din principalii ideologi, Willian Cristol, secolul XX a fost secolul Americii, iar secolul XXI va deveni secol american. Reflectaţi puţin asupra acestor deosebiri: care este diferenţa dintre secolul Americii şi secolul american? Secolul Americii nseamnă faptul că n această perioadă ideologia liberală a luptat cu concurenţii săi (tradiţionalism, fascism, socialism şi comunism) pe care le-a şi distrus pe rnd. America din una din marele forţe s-a transformat n unica forţă. Şi acum, n viziunea neoconservatorilor, SUA urmează să consolideze modelul american - american way of life - n calitate de model obligatoriu. SUA ncetează să mai fie un stat naţional şi devine tot mai mult un sinonim al Guvernului Mondial. ntreaga planetă trebuie să se transforme ntr-o Americă mondială, stat mondial (World State). Acesta şi este secolul american, proiectul globalizării americane la nivel mondial. Aceasta nu este doar o simpla colonizare sau alta forma a imperialismului, aceasta este o programa de implementare a unui singur sistem ideologic, o copie a ideologiei liberale americane. America de acum n colo pretinde asupra ntroducerii unui cod unic, care pătrunde n viaţa popoarelor şi statelor prin mii de căi - ca o reţea globală - prin tehnologie, economie de piaţă, modelul politic al democraţiei liberale, sisteme informaţionale, matricele culturii de masă, introducerea unui control direct strategic asupra proceselor geopolitice. Secolul american a fost gndit ca o retopire a modelului mondial existent n unul ridicat după modelele americane. n mod formal acest lucru este numit democratizare si se mparte n cteva enclave geografice, cele mai problematice din punct de vedere liberal. n aşa fel a apărut proiectul Marelui Orient Apropiat, Marea Asie Centrală etc. Sensul tuturor acestora constă n extirparea modelelor inerte naţionale, politice, economice, sociale, religioase şi culturale pentru a fi inlocuite cu sistemul de operare al liberalismului american.

    n acelaşi timp nu contează dacă este vorba despre duşmanii SUA sau partizanii săi: reformarii sunt supuşi şi prietenii, şi duşmanii, şi cei care doresc să rămnă neutri. Acesta este sensul secolului american: liberalismul, biruind duşmanii săi formali, trece la implementarea sa adncă. Acum nu este suficient să fii de partea SUA n conflicte locale (aşa cum au procedat multe state cu ideologii deloc liberale, aşa cum sunt Pakistan, Arabia Saudita şi Turcia). Acum liberalismul trebuie să pătrundă n adncul tuturor societăţilor şi statelor fără excepţii, şi orice rezistenţă, n opinia neoconservatorilor, va fi zdrobită - aşa cum s-a ntamplat n Serbia, Irak sau Afganistan. Criticii unei astfel politici din America, aşa cum este conservatorul clasic Patrick Biukenen, afirma: America a cucerit ntreaga lume, dar s-a pierdut pe sine nsuşi, dar neoconservatorii nu se opresc la acestea, deoarece şi SUA nu mai este privită de acestea ca un stat naţional, ci o avangardă a ideologiei liberale. Nu ntmplător neoconservatorii provin, cum nu ar părea de paradoxal, din troţkism. Aşa cum troţkiştii au insistat pe ideea revoluţiei comuniste mondiale, criticnd stalinismul şi ideea construcţiei socialismului ntr-un singur stat, neoconservatorii ndeamnă la o revoluţie mondială liberală, refuznd n mod categoric apelurile izolaţioniştilor la graniţele SUA şi aliaţii săi istorici. Anume neoconservatorii, care dau tonul politicii americane contemporane, conştientizează cel mai mult rolul ideologic al doctrinelor politice in secolul al XXI-lea. Nu este ntamplător şi faptul că anume cercurile neoconservatoare sunt acelea care conştientizează cel mai adecvat sensul tuturor schimbărilor la nivel global. Pentru ei ideologia ramne a fi obiectul cel mai important, chiar daca se transformă ntr-o ideologie civilă, sau soft power putere civilă).

    Liberalismul şi postmodernismul

    Trecnd de la o rezistenţă formală cu ideolgie formală spre o nouă fază de infiltrare la nivel mondial, ideologia liberală şi schimbă statutul. n epoca modernului, liberalismul a coexistat ntotdeauna cu neoliberalismul, adică a constituit ntotdeauna un obiect al alegerii. Aşa cum n tehnologiile informaţionale contemporane teoretic poţi alege dintre Microsoft, Apple sau Linux. Biruind duşmanii săi, liberalismul, n esenţă a obţinut un monopol asupra gndirii ideologice, devenind unica ideologie care nu tolerează n nici un fel o opinie diferită. Se poate spune că de la nivelul de programă acesta a trecut la nivel de sistem de operare devenind ceva care se explică de la sine. A se observa, intrnd n magazin şi alegnd un calculator, noi nu precizam: Daţi-ne un calculator cu programele Microsoft; noi cerem: Daţi-ne un calculator si de la sine nţeles ni se oferă un calculator cu programe Microsoft. Aşa este şi n cazul liberalismului: el se nfiltrează de la sine, n calitate de ceva firesc, ca un limbaj universal, negarea căruia pare a fi o nebunie. Conţinutul liberalismului se schimbă, trecd de la nivel de declaraţii la nivel de limbaj. Liberalismul devine nu un liberalism n sine, ci o presupoziţie, un acord tacit, consens. Acestea corespund trecerii de la epoca modernului la epoca postmodernului. n postmodernism, liberalismul păstrnd şi consolidnd propria influenţă, tot mai putin apare ca o filozofie clară şi acceptată, devenind ceva inconştient, instinctiv. Un astfel de liberalism instinctiv, care pretinde a reprezenta o majoritate insesizabila devenind o matrice a contemporaneitatii, obţinnd trasături tot mai groteşti. Din principiil clasice, devenite subconştiente (subconştientul de rezevă mondial - n analogie cu dolarul n calitate de valuta mondiala de rezerva) , se nasc imagini destul de groteşti ale unei culturi postomderniste. Acesta este deja un fel de postliberalism, ca o continuare a victoriei liberalismului clasic, dar care conduce spre concluzii extremiste. n acest fel i-a naştere panorama grotescului postliberal:

    - măsura lucrurilor devine nu individul, ci postindividul, dividul, o combinaţie ntmplătoare a unor părţi (organele sale, clonele sale, simulacrele sale, pana la roboti sau mutanţi);

    - proprietatea privată este divinizată, transcedentalizează şi se transformă din ceea ce omul stăpneşte, n ceea ce stăpneşte pe om.

    - egalitatea şanselor se transformă n egalitatea imaginară a şanselor (societatea spectacolului - Guy Debore);

    - credinţa n caracterul contractual al tuturor instituţiilor sociale si politice se transformă n echivalarea realului şi virtualului, lumea devine o machetă tehnică.

    - Dispare orice formă de autoritate supraindividuală, fiecare individ putnd să creadă orice despre lumea n care trăieşte (criza raţionalităţii comunizante);

    - Principiul separării puterilor se transformă n ideea unui referendum electronic permanent (parlamentul electronic), unde fiecare utilizator votează cu ocazia oricărei decizii, ceea ce nmulţeşte puterile de decizii pnă la numărul cetăţenilor autonomi (fiecare este o parte a puterii);

    - societatea civila nlocuieşte prin sine statul şi se transformă ntr-un melting pot (vas de topire) mondial cosmopolit;

    - de la teza economia este o soartă: se trece la teza codul de bare este o soartă, aşa cum şi munca, şi banii, şi piaţa, şi producerea, şi consumul - devin toate virtuale.

    Şi uni liberali şi neoconservatori s-au ingrozit de acele perspective pe care le crează rezultatele victoriei ideologice a liberalismului - la trecerea spre postliberalism şi postmodernism. Asa, Fukuyama, autorul tezei despre sfrşitul liberal al istoriei , a nceput n ultimii ani să cheme SUA să se rentoarcă la valorile liberalismului clasic - cu piaţa, stat-naţiune şi raţionalism ştiinţific, pentru a evita alunecarea n bezna postmodernistă. Dar n acest fel autorul se contrazice: trecerea de la liberalismul obişnuit la un liberalism postmodernist - nu este un act voluntar. Aceasta se nscrie nsuşi n structura ideologiei liberale, deoarece eliberarea omului (de toate barierele şi valorile supraindividuale) de ceea ce nu este nu putea evita n cele din urmă şi o eliberare a omului de sine nsuşi. Şi cea mai straşnică criză a individului nu ncape atunci cnd acesta luptă cu ideologii alternative, care neaga individul n calitate de valoare supremă, dar atunci cnd ajunge la o victorie finală, clară şi ireversibilă.

    Cruciada impotriva occidentului

    Ct nu ar pretinde liberlismul la lipsa unor alternative, n istoria omenirii a existat ntotdeauna o algere. Alegerea dispare odata cu omul. Atta timp ct există omul, el este liber să aleagă. Şi ceea ce aleg toţi şi ceea ce nu alege nimeni. Liberalismul (asa cum şi SUA şi occidentul) nu propune să-l alegem n calitate de una din alternative, el ni se impune ca o singură cale posibilă. Şi acesta nu este un simplu voluntarism: logica istoriei politice al epocii moderne confirmă o astfel de situaţie.

    Desigur se poate imagina că mulţi oameni de pe planetă au ntrziat cu conştientizarea a ceea ce s-a ntmplat la sfrşitul secolului XIX, nceputul secolului XX, şi din inerţii cred n socialism, comunism şi chiar n religie. Alţii nu acceptă liberalismul si din motive locale şi individuale, deoarece conştientizează că n astfel de sistem se trezeşte un looser. Dar acest lucru nu are o importanţă mare: toate alternativele sistemului sunt zdrobite, iar nemulţumirile vagi neconceptualizate n termeni politico-ideologici nu pot influenţa nimic. Şi totuşi n noua fază a impunerii liberalismul (şi postliberalismul) poate (şi trebuie, cred cu tărie n acest lucru!) fi respins. Şi dacă n spatele acestuia stă inerţia modernismului, spiritul Iluminist şi logica istoriei politice şi economice a omenirii europene din ultimile secole , atunci acesta trebuie respins odată cu epoca modernă, Iluminism şi civilizaţia europeană n ntregime. Mai mult dect att, conştientizarea liberalismului n calitate de destin, soartă, ca un fenomen fundamental care inglobează n sine rezultatul evoluţiei istorice a Europei ocidentale, permiţnd cu adevarat să spunem nu liberalismului. Acesta trebuie respins n calitate de factor metafizic global. Calea pe care a ales-o omenirea n modernism a adus anume la liberalism. Acest drum a drum a dus la renunţarea la Dumnezeu, Tradiţie, comunitate, etnos, imperie, regat. Şi se termină destul de logic: dorind să se elibereze de toate ce l limitau, n liberalismul contemporan omul modernist a ajuns la limita logica - s-a eliberat de sine nsusi. Logica liberalismului mondial si globalizării ne atrage n bezna dizolvării postmoderniste n virtualitate. Tineretul nostru se afla deja cu un picior acolo: codurile liberalismului global se inoculeaza cu succes in inconstient - prin noi obiceiuri, reclama, reviste, tehnologii, modele de retele. Pierdere identitatii devine o normalitate, dar nu doar o identitate nationala sau culturala, dar si cea de gen sau in fine ci cea umana. Aparatorii drepturilor omului, care nu observa tragediile intregilor popoare, pe care le aduc in jertfa noii ordini mondiale, maine vor striga in gura mare despre incalcarea dreturilor robotilor sau clonelor. Refuzul oamenilor de a primi liberalismul este inteles de la sine, si acesta fenomen poate fi intalnit oriunde. Dar acesta devine neputiincios si ineficient pana la momentul in care nu constientizam ca avem de face nu cu o intamplare, ci cu o legitimitate, nu cu o deviere temporara de norme, ci o boala fatala incurabila, cu radacini in acea epoca in care se credea ca cerul va fi mereu senin iar omenirea a pasit pe calea progresului, dezvoltarii, libertatii si egalitatii. Dar acesta nu era decat un sindrom al apropiatei agonii. Liberalismul este un rau absolut - nu doar ca o intruchipare dar si in premisele teoretice. Si victoria sa doar evidentiaza acele trasaturi malefice care au fost vualate in trecut. Libertatea de este cea mai respingătoare formulă al robii, deoarece ispiteşte omul la revolta mpotriva lui Dumnezeu, mpotriva valorilor tradiţionale, mpotriva normelor morale şi spirituale a poporului sau şi culturii sale. Şi chiar dacă toate luptele formale a liberalismului au cştigat şi suntem la un pas de veacul american - bătălia finală este nainte. Dar aceasta va avea loc doar dupa ce va fi nţeles adevaratul sens a ceea ce se ntmplă şi nsemnătatea metafizică a liberalismului şi victoria acestuia va fi conştientizată n măsura necesara, n proporţii necesare. Acest rău poate fi biruit doar atunci cnd va fi smuls tot cu rădăcină, şi nu exclud că pentru acest lucru va fi nevoie de şters de pe fata pămntului acele pămnturi spirituale şi fizice care au dat viată acestei erezii mondiale - erezia care insistă pe faptul că omul este măsura tuturor lucrurilor. Doar o Cruciadă mpotriva SUA, Occidentului, globalizării şi expresiilor lor politico-ideologice - libralismul - va putea deveni un răspuns adecvat. Elaborarea acestei ideologii a Cruciadei, este sarcina Rusiei, dar nu una singură, ci n colaborare cu toate puterile lumii, care doresc să se opună veacului american. Dar in orice caz, această ideologie trebuie să se termine cu recunoasterea rolului fatal al liberalismului, care unifică căile occidentului odată ce acesta s-a dezis de valorile divine şi a tradiţiei.

    Alexandr Dughin


    : - , Russia.ru


    : , Georgia Times


    - -. , russia.ru


    . " ",


    . Russia.Ru


    : . GeorgiaTimes.TV


    . "-"


    vs.: .


    : . Russia.Ru


    4 : . " 24"

    :
    -
    ()

    (-)

    (-)

    ()
    -
    (-)

    ( )

    ()

    ( )

    ()

    ()
    ...