Liberalismul - unul din cele mai mari pericole pentru omenire/Alexandr Dughin

Liberalismul - unul din cele mai mari pericole pentru omenire

de Alexandr Dughin

Pentru a оnţelege esenţa liberalismului, trebuie să conştientizăm că apariţia acestuia nu este deloc оntвmplătoare. Apariţia lui оn istoria ideologiilor politice şi economice a avut loc sub influenţa unor procese fundamentale pentru оntreaga civilizaţie occidentală.

Liberalismul nu este doar o parte a acestei civilizaţii, dar şi cea mai pură şi rafinată expresie a acesteia şi rezultatul ei. Această observaţie principială are nevoie de o definire exactă a noţiunii de liberalism: Liberalismul este o filozofie şi ideologie politică şi economică care оntruchipează principalele linii de forţă a epocii moderne

- оnţelegerea omului ca măsură a tuturor lucrurilor;

- credinţa оn sacralitatea proprietăţii private;

- afirmarea egalităţii şanselor оn calitate de lege fundamentală a societăţii

- credinţa оn esenţă “contractuala” a tuturor instituţiilor sociale şi politice, inclusiv a statului;

- lichidarea tuturor autorităţilor de stat, religioase şi sociale care pretind că ar deţine “un adevăr atotobligatoriu”;

- Crearea “societăţii civile” fără diferenţe sociale, naţionale şi religioase оn locul statelor tradiţionale;

- Supremaţia relaţiilor de piaţă asupra tuturor formelor politice; (teza “economia - este soarta”)

- Credinţa ca şi cale istorică a popoarelor şi statelor occidentale, este un model universal al dezvoltării şi progresului оntregii omeniri, care оn mod operativ şi obligatoriu trebuie preluat drept etalon de către toate popoarele lumii.

“Libertatea de …”

Toate principiile filozofiei liberalismului şi chiar denumirea acestuia se bazează pe teza “libertăţii” - liberty. Оn acelaşi timp, filozofii-liberali (in special J. Stuart Meall) evidenţiază că libertatea pentru care ei pledează este una negaţionistă. Mai mult decвt atвt, ei deosebesc “libertatea de ceva”, de “libertatea pentru ceva”, propunвnd utilizarea diferenţiată a celor doi termeni din limba engleza “freedom” şi “liberty”. Anume de la “liberty” şi provine denumirea de “liberalism”, adică “libertatea de ceva”. Anume pentru ea si lupta liberalii, anume pe ea şi insistă. Оn ceea ce priveşte “libertatea pentru ceva” adică sensul şi scopurile ei, aici liberalii trec cu tăcerea, considerвnd că fiecare individ va putea să aleagă modul оn care va aplica propria libertatea - sau оn general să refuze orice aplicare. Această problemă ţine strict de sfera privatului, nu se discută şi nu constituie o valoare politică sau ideologică. “Libertatea de ceva” dimpotrivă, este descrisă foarte amănunţit şi are un caracter dogmatic.

Liberalii propun să ne eliberam de: - stat şi controlul lui asupra economiei, politicii şi societăţii civile - biserică şi dogmele sale - pături sociale - orice formă de gospodărie colectivă - orice оncercare de redistribuire de către instituţiile statului a rezultatelor muncii ne materiale (formula filosofului liberal Filipp Nemo - “dreptatea sociala este profund amorală”) - identitatea etnică - orice identitate colectivă

Replica marxismului

Dacă odată cu demontarea regimurilor feudale şi clericale liberale nu mai aveau nici un fel de probleme, deoarece nu au existat nici un fel de alternative pe care ar putea оnainta o Europă feudală, atunci оn adвncurile modernismului a apărut o mişcare ce neagă dreptul liberalilor de a decide asupra direcţiei de modernizare a societăţii. Dar nu din perspectiva trecutului (de dreapta) ci din perspectiva viitorului (de stвnga). Acestea erau ideile socialiste şi comuniste, care au luat contur оn marxism. Marx a analizat atent economia politică a lui Adam Smith, mai larg de cвt a făcut acest lucru şcoala liberală şi a făcut nişte concluzii foarte originale. Acesta a căzut de acord parţial cu liberalii оn ceea ce priveşte modelele feudale ale societăţii tradiţionale, dar a propus o direcţie оn numele viitorului omenirii negвnd un şir de postulate liberale.

Marxismul neagă оn liberalism:

- identitatea subiectului cu individul (considerвnd că subiectul are natura colectivă de clasă) - consideră nedreaptă оnsuşirea plusvalorii de către capitalişti - consideră “libertatea” societăţii burgheze drept o formă voalată a dominaţiei de clasă care ascunde sub noile haine exploatare, оnstrăinarea şi violenţa - cheamă la o revoluţie a proletariatului, anularea economiei de piaţă şi proprietăţii private; - afirmă că scopul libertăţii sociale al viitorului comunist este munca creativă (ca realizare a umanei “libertăţi pentru ceva”) - critica naţionalismul burghez оn calitatea lui de formă a violenţei colective asupra păturilor mai sărace ale populaţiei, şi ca instrument al agresiunii inter-etnice оn numele intereselor egoiste a burgheziei nationale.

Оn acest fel marxismul, pentru 2 secole a devenit principalul concurent al liberalismului, atacвndu-l sistemic, obţinвnd treptat succese ideologice importante (оn special оn secolul XX odată cu apariţia sistemului socialist).

Victoria hotărвtoare a liberalilor

Căderea URSS şi eşecul nostru din punct de vedere ideologic a оnsemnat o repartizare finală a rolurilor оn lupta pentru soarta Iluminării, оn război pentru imaginea viitorului. Anume după aceea şi оn virtutea faptului ca URSS a pierdut şi s-a dezintegrat, a devenit clar că adevărul istoric a fost de partea liberalilor, оndeosebi a neoliberalilor, care au refuzat pretenţiile socialismului şi comunismului pretenţiile asupra “viitorului” оn calitate de “ziua de mвine progresivă”. Societatea sovietica şi alte regimuri socialiste erau nişte ediţii mascate a unor structuri arhaice, care au оnţeles marxismul оn felul său “mistic” şi “religios”.

Acest mare eveniment pentru prima data a pus punctele pe i оn istoria omenirii оn principala problemă a contemporaneităţii care din principalele ideologii ale secolului XX moşteneşte trecutul (spiritul Iluminist) şi automat va primi viitorul (dreptul de a domina оn construcţiile ideologice a zilei de mвine)? Problema scopului procesului istoric a fost practic rezolvată. La mijlocul secolului XX filozoful francez hegelian de origine rusa Alexandr Cojev presupunea că “sfвrşitul hegelian al istoriei” va оnsemna victoria revoluţiei comuniste mondiale. Acelaşi lucru pronosticau şi tradiţionaliştii (Guenon, Evola), care negau Iluminare, apărau Tradiţia şi proroceau “sfвrşitul lumii” după victoria “castei a patra” (”shudra” - proletariatul). Dar оn 1991, odată cu dezmembrarea URSS a devenit clar că “sfвrşitul istoriei” va avea nu un caracter marxist, ci liberal, fapt confirmat şi de filozoful american Francis Fukuyama, declarвnd “sfвrsitul istoriei”, ca victorie mondială a pieţei, liberalismului, SUA şi democraţiei liberale. Marxismul dintr-o posibilă alternativă şi proiect al zilei de mвine s-a transformat оntr-o perioada neоnsemnată a istoriei politice şi ideologice.

Din acest moment nu doar оncepe zborul liberalismului, оn specaial оn formele sale fundamentaliste anglosaxone şi forme antisociale, dar se dezgolesc şi faptele fundamentale ale istoriei ideologice a omenirii: anume liberalismul este soarta. Atunci, tezele, principiile filozofice, politice, sociale şi economice trebuie privite ca ceva universal, absolut, care nu mai pot avea nici un fel de alternativă.

In pragul “veacului american”

După rezultatele istoriei politice a secolului XX a devenit clar că liberalismul a cвştigat bătălia pentru contemporaneitate, biruind toţi duşmanii săi - şi din dreapta, şi din stвnga. Marele ciclu al modernismului s-a terminat cu triumful ideologiei liberale, care a primit оn acest fel monopol asupra controlului evoluţiei istorice. Liberalismul nu mai are un duşman simetric, un subiect cu o conştiinţa istorică adecvată, o ideologie legată de nişte resurse instituţionale sau materiale, o baza tehnologică, economică şi militară. Tot ce s-a opus liberalismului, reprezenta doar o totalitate de măsuri haotice, оntr-un cuvвnt “zgomote”, care se opun prin inerţie constructorilor “noii ordini liberale”. Aceasta nu era tema unor subiecte alternative civilizaţionale şi a subiecţilor geopolitici, ci o o rezistentă reactivă şi pasivă a unui mediu neorganizat; aşa structura solurilor, rвurile, mlaştinile оmpiedică constructorilor de drumuri - nu e vorba de impunerea unei alte rute asupra căruia ar insista o companie alternativă, ci e vorba despre rezistenţa materialului. Оn situaţia dată, SUA, оn calitate de citadelă a liberalismului mondial, a trecut оntr-o noua formă. De acum оnainte Statele Unite nu sunt doar una dintre cele două superputeri, dar şi singura putere planetară, care a reuşit să scape de concurenţi. Criticul francez al SUA Ubert Vidrin a propus ca America să nu se numească “mare putere” ci “hiperputere” (hyperpower), subliniind unicitatea acesteia şi superioritatea asimetrică. Din punct de vedere ideologic, victoria liberalismului şi ascensiunea SUA nu sunt lucruri оntвmplătoare, ci două feţe a unui singur fenomen: SUA a cвştigat оn războiul rece nu doar pentru că a acumulat un potenţial şi a reuşit să depăşească pe toţi оn goana tehnologică, ci şi pentru că a funcţionat оn baza ideologiei liberale, care nu doar a demonstrat capacitatea sa tehnică, dar şi dreptatea istorică оn războiul ideologic. Aşa cum liberalismul si-a identificat propriul rol оn istorie, SUA a primit argumentul forte pentru mesianismul său, care sub forma “Manifest Destiny” inca din secolul XIX a devenit “crezul” elitei politice americane. Cel mai bine aceste lucruri au fost conştientizate de către neoconservatorii americani. Potrivit unuia din principalii ideologi, Willian Cristol, “secolul XX a fost secolul Americii, iar secolul XXI va deveni secol american”. Reflectaţi puţin asupra acestor deosebiri: care este diferenţa dintre “secolul Americii” şi “secolul american”? “Secolul Americii” оnseamnă faptul că оn această perioadă ideologia liberală a luptat cu concurenţii săi (tradiţionalism, fascism, socialism şi comunism) pe care le-a şi distrus pe rвnd. America din una din marele forţe s-a transformat оn unica forţă. Şi acum, оn viziunea neoconservatorilor, SUA urmează să consolideze modelul american - american way of life - оn calitate de model obligatoriu. SUA оncetează să mai fie un stat naţional şi devine tot mai mult un sinonim al Guvernului Mondial. Оntreaga planetă trebuie să se transforme оntr-o “Americă mondială”, “stat mondial” (World State). Acesta şi este “secolul american”, proiectul globalizării americane la nivel mondial. Aceasta nu este doar o simpla colonizare sau alta forma a imperialismului, aceasta este o programa de implementare a unui singur sistem ideologic, o copie a ideologiei liberale americane. America de acum оn colo pretinde asupra оntroducerii unui cod unic, care pătrunde оn viaţa popoarelor şi statelor prin mii de căi - ca o reţea globală - prin tehnologie, economie de piaţă, modelul politic al democraţiei liberale, sisteme informaţionale, matricele culturii de masă, introducerea unui control direct strategic asupra proceselor geopolitice. Secolul american a fost gвndit ca o retopire a modelului mondial existent оn unul ridicat după modelele americane. Оn mod formal acest lucru este numit “democratizare” si se оmparte оn cвteva enclave geografice, cele mai problematice din punct de vedere liberal. Оn aşa fel a apărut proiectul “Marelui Orient Apropiat”, “Marea Asie Centrală” etc. Sensul tuturor acestora constă оn extirparea modelelor inerte naţionale, politice, economice, sociale, religioase şi culturale pentru a fi inlocuite cu sistemul de operare al liberalismului american.

Оn acelaşi timp nu contează dacă este vorba despre duşmanii SUA sau partizanii săi: reformarii sunt supuşi şi prietenii, şi duşmanii, şi cei care doresc să rămвnă “neutri”. Acesta este sensul “secolului american”: liberalismul, biruind duşmanii săi formali, trece la implementarea sa adвncă. Acum nu este suficient să fii de partea SUA оn conflicte locale (aşa cum au procedat multe state cu ideologii deloc liberale, aşa cum sunt Pakistan, Arabia Saudita şi Turcia). Acum liberalismul trebuie să pătrundă оn adвncul tuturor societăţilor şi statelor fără excepţii, şi orice rezistenţă, оn opinia neoconservatorilor, va fi zdrobită - aşa cum s-a оntamplat оn Serbia, Irak sau Afganistan. Criticii unei astfel politici din America, aşa cum este conservatorul clasic Patrick Biukenen, afirma: “America a cucerit оntreaga lume, dar s-a pierdut pe sine оnsuşi”, dar neoconservatorii nu se opresc la acestea, deoarece şi SUA nu mai este privită de acestea ca un stat naţional, ci o avangardă a ideologiei liberale. Nu оntвmplător neoconservatorii provin, cum nu ar părea de paradoxal, din troţkism. Aşa cum troţkiştii au insistat pe ideea revoluţiei comuniste mondiale, criticвnd stalinismul şi ideea construcţiei socialismului оntr-un singur stat, neoconservatorii оndeamnă la o revoluţie mondială liberală, refuzвnd оn mod categoric apelurile “izolaţioniştilor” la graniţele SUA şi aliaţii săi istorici. Anume neoconservatorii, care dau tonul politicii americane contemporane, conştientizează cel mai mult rolul ideologic al doctrinelor politice in secolul al XXI-lea. Nu este оntamplător şi faptul că anume cercurile neoconservatoare sunt acelea care conştientizează cel mai adecvat sensul tuturor schimbărilor la nivel global. Pentru ei “ideologia” ramвne a fi obiectul cel mai important, chiar daca se transformă оntr-o “ideologie civilă”, sau soft power “putere civilă”).

Liberalismul şi postmodernismul

Trecвnd de la o rezistenţă formală cu ideolgie formală spre o nouă fază de infiltrare la nivel mondial, ideologia liberală оşi schimbă statutul. Оn epoca modernului, liberalismul a coexistat оntotdeauna cu neoliberalismul, adică a constituit оntotdeauna un obiect al alegerii. Aşa cum оn tehnologiile informaţionale contemporane teoretic poţi alege dintre Microsoft, Apple sau Linux. Biruind duşmanii săi, liberalismul, оn esenţă a obţinut un monopol asupra gвndirii ideologice, devenind unica ideologie care nu tolerează оn nici un fel o opinie diferită. Se poate spune că de la nivelul de programă acesta a trecut la nivel de sistem de operare devenind ceva care se explică de la sine. A se observa, intrвnd оn magazin şi alegвnd un calculator, noi nu precizam: “Daţi-ne un calculator cu programele Microsoft”; noi cerem: “Daţi-ne un calculator” si de la sine оnţeles ni se oferă un calculator cu programe Microsoft. Aşa este şi оn cazul liberalismului: el se оnfiltrează de la sine, оn calitate de ceva firesc, ca un limbaj universal, negarea căruia pare a fi o nebunie. Conţinutul liberalismului se schimbă, trecвd de la nivel de declaraţii la nivel de limbaj. Liberalismul devine nu un liberalism оn sine, ci o presupoziţie, un acord tacit, consens. Acestea corespund trecerii de la epoca modernului la epoca postmodernului. Оn postmodernism, liberalismul păstrвnd şi consolidвnd propria influenţă, tot mai putin apare ca o filozofie clară şi acceptată, devenind ceva inconştient, instinctiv. Un astfel de liberalism instinctiv, care pretinde a reprezenta o majoritate insesizabila devenind o matrice a contemporaneitatii, obţinвnd trasături tot mai groteşti. Din principiil clasice, devenite subconştiente (”subconştientul de rezevă mondial” - оn analogie cu dolarul оn calitate de “valuta mondiala de rezerva”) , se nasc imagini destul de groteşti ale unei culturi postomderniste. Acesta este deja un fel de postliberalism, ca o continuare a victoriei liberalismului clasic, dar care conduce spre concluzii extremiste. Оn acest fel i-a naştere panorama grotescului postliberal:

- măsura lucrurilor devine nu individul, ci postindividul, “dividul”, o combinaţie оntвmplătoare a unor părţi (organele sale, clonele sale, simulacrele sale, pana la roboti sau mutanţi);

- proprietatea privată este divinizată, “transcedentalizează” şi se transformă din ceea ce omul stăpвneşte, оn ceea ce stăpвneşte pe om.

- egalitatea şanselor se transformă оn egalitatea imaginară a şanselor (”societatea spectacolului” - Guy Debore);

- credinţa оn caracterul contractual al tuturor instituţiilor sociale si politice se transformă оn echivalarea realului şi virtualului, lumea devine o machetă tehnică.

- Dispare orice formă de autoritate supraindividuală, fiecare individ putвnd să creadă orice despre lumea оn care trăieşte (criza raţionalităţii comunizante”);

- Principiul separării puterilor se transformă оn ideea unui referendum electronic permanent (parlamentul electronic), unde fiecare utilizator votează cu ocazia oricărei decizii, ceea ce оnmulţeşte puterile de decizii pвnă la numărul cetăţenilor autonomi (fiecare este o parte a puterii);

- “societatea civila” оnlocuieşte prin sine statul şi se transformă оntr-un “melting pot” (vas de topire) mondial cosmopolit;

- de la teza “economia este o soartă: se trece la teza “codul de bare este o soartă”, aşa cum şi munca, şi banii, şi piaţa, şi producerea, şi consumul - devin toate virtuale.

Şi uni liberali şi neoconservatori s-au ingrozit de acele perspective pe care le crează rezultatele victoriei ideologice a liberalismului - la trecerea spre postliberalism şi postmodernism. Asa, Fukuyama, autorul tezei despre “sfвrşitul liberal al istoriei” , a оnceput оn ultimii ani să cheme SUA să se reоntoarcă la valorile liberalismului clasic - cu piaţa, stat-naţiune şi raţionalism ştiinţific, pentru a evita alunecarea оn bezna postmodernistă. Dar оn acest fel autorul se contrazice: trecerea de la liberalismul obişnuit la un liberalism postmodernist - nu este un act voluntar. Aceasta se оnscrie оnsuşi оn structura ideologiei liberale, deoarece eliberarea omului (de toate barierele şi valorile supraindividuale) de ceea ce nu este  nu putea evita оn cele din urmă şi o eliberare a omului de sine оnsuşi. Şi cea mai straşnică criză a individului nu оncape atunci cвnd acesta luptă cu ideologii alternative, care neaga individul оn calitate de valoare supremă, dar atunci cвnd ajunge la o victorie finală, clară şi ireversibilă.

Cruciada impotriva occidentului

Cвt nu ar pretinde liberlismul la lipsa unor alternative, оn istoria omenirii a existat оntotdeauna o algere. Alegerea dispare odata cu omul. Atвta timp cвt există omul, el este liber să aleagă. Şi ceea ce aleg “toţi” şi ceea ce nu alege “nimeni”. Liberalismul (asa cum şi SUA şi occidentul) nu propune să-l alegem оn calitate de una din alternative, el ni se impune ca o singură cale posibilă. Şi acesta nu este un simplu voluntarism: logica istoriei politice al epocii moderne confirmă o astfel de situaţie.

Desigur se poate imagina că mulţi oameni de pe planetă au оntвrziat cu conştientizarea a ceea ce s-a оntвmplat la sfвrşitul secolului XIX, оnceputul secolului XX, şi din inerţii cred оn socialism, comunism şi chiar оn religie. Alţii nu acceptă liberalismul si din motive locale şi individuale, deoarece conştientizează că оn astfel de sistem se trezeşte un “looser”. Dar acest lucru nu are o importanţă mare: toate alternativele sistemului sunt zdrobite, iar nemulţumirile vagi neconceptualizate оn termeni politico-ideologici nu pot influenţa nimic. Şi totuşi оn noua fază a impunerii liberalismul (şi postliberalismul) poate (şi trebuie, cred cu tărie оn acest lucru!) fi respins. Şi dacă оn spatele acestuia stă inerţia modernismului, spiritul Iluminist şi logica istoriei politice şi economice a omenirii europene din ultimile secole , atunci acesta trebuie respins odată cu epoca modernă, Iluminism şi civilizaţia europeană оn оntregime. Mai mult decвt atвt, conştientizarea liberalismului оn calitate de destin, soartă, ca un fenomen fundamental care inglobează оn sine rezultatul evoluţiei istorice a Europei ocidentale, permiţвnd cu adevarat să spunem “nu” liberalismului. Acesta trebuie respins оn calitate de factor metafizic global. Calea pe care a ales-o omenirea оn modernism a adus anume la liberalism. Acest drum a drum a dus la renunţarea la Dumnezeu, Tradiţie, comunitate, etnos, imperie, regat. Şi se termină destul de logic: dorind să se elibereze de toate ce оl limitau, оn liberalismul contemporan omul modernist a ajuns la limita logica - s-a eliberat de sine оnsusi. Logica liberalismului mondial si globalizării ne atrage оn bezna dizolvării postmoderniste оn virtualitate. Tineretul nostru se afla deja cu un picior acolo: codurile liberalismului global se inoculeaza cu succes in inconstient - prin noi obiceiuri, reclama, reviste, tehnologii, modele de retele. Pierdere identitatii devine o normalitate, dar nu doar o identitate nationala sau culturala, dar si cea de gen sau in fine ci cea umana. Aparatorii drepturilor omului, care nu observa tragediile intregilor popoare, pe care le aduc in jertfa “noii ordini mondiale”, maine vor striga in gura mare despre incalcarea dreturilor “robotilor” sau “clonelor”. Refuzul oamenilor de a primi liberalismul este inteles de la sine, si acesta fenomen poate fi intalnit oriunde. Dar acesta devine neputiincios si ineficient pana la momentul in care nu constientizam ca avem de face nu cu o intamplare, ci cu o legitimitate, nu cu o deviere temporara de norme, ci o boala fatala incurabila, cu radacini in acea epoca in care se credea ca cerul va fi mereu senin iar omenirea a pasit pe calea progresului, dezvoltarii, libertatii si egalitatii. Dar acesta nu era decat un sindrom al apropiatei agonii. Liberalismul este un rau absolut - nu doar ca o intruchipare dar si in premisele teoretice. Si victoria sa doar evidentiaza acele trasaturi malefice care au fost vualate in trecut. „Libertatea de” este cea mai respingătoare formulă al robii, deoarece ispiteşte omul la revolta оmpotriva lui Dumnezeu, оmpotriva valorilor tradiţionale, оmpotriva normelor morale şi spirituale a poporului sau şi culturii sale. Şi chiar dacă toate luptele formale a liberalismului au cвştigat şi suntem la un pas de „veacul american” - bătălia finală este оnainte. Dar aceasta va avea loc doar dupa ce va fi оnţeles adevaratul sens a ceea ce se оntвmplă şi оnsemnătatea metafizică a liberalismului şi victoria acestuia va fi conştientizată оn măsura necesara, оn proporţii necesare. Acest rău poate fi biruit doar atunci cвnd va fi smuls tot cu rădăcină, şi nu exclud că pentru acest lucru va fi nevoie de şters de pe fata pămвntului acele pămвnturi spirituale şi fizice care au dat viată acestei erezii mondiale - erezia care insistă pe faptul că „omul este măsura tuturor lucrurilor”. Doar o Cruciadă оmpotriva SUA, Occidentului, globalizării şi expresiilor lor politico-ideologice - libralismul - va putea deveni un răspuns adecvat. Elaborarea acestei ideologii a Cruciadei, este sarcina Rusiei, dar nu una singură, ci оn colaborare cu toate puterile lumii, care doresc să se opună „veacului american”. Dar in orice caz, această ideologie trebuie să se termine cu recunoasterea rolului fatal al liberalismului, care unifică căile occidentului odată ce acesta s-a dezis de valorile divine şi a tradiţiei.