Politica ca manifestare a sacrului (II)/Alexandr Dughin

Politica ca manifestare a sacrului (II)

de Alexandr Dughin (”Filosofia Politicii”, 2004)

Holismul

Atitudinea sacrală faţă de lume se bazează pe holism. Holismul este o viziune potrivit căreia оntregul este mai important ca particularul.

Concepţia holismului se bazează pe ideea că оntregul este mai superior decвt privatul. El nu se formează din combinarea fragmentelor. Оntregul apare spontant şi sincronic, iar оn părţi mai mici aceasta se dezintegrează mai tвrziu. Оntregul (оn sensul holistic) poate fi divizat оn părţi, odată ce aceste părţi sunt оmpreunate, acestea nu pot să compună un оntreg.

Principiul fundamental al holismului constă оn privirea realităţii ca pe un organism, nu un mecanism. Dacă vom desface un mecanism, iar apoi оl vom asambla la loc – acesta va funcţiona la fel. Dacă vom desface оn bucăţi o fiinţă vie, restabilirea acesteia оn forma iniţială nu va fi posibilă. Viziunea mecanicistă asupra lumii, viziune asupra lumii, asupra omului оn calitate lor de maşină este un atomism, o antiteză holismului.

Politicul оn societatea sacrală nu se construieşte din atomi (elemente) оn diverse configuraţii. Dimpotrivă, unitatea preexistentă, valoarea superioară, ideea absolută dictează periferiei, părţilor separate, modul оn care acestea ar trebui să se unească оntr-o formă sau alta.

Castele ca manifestare a sacrului

Tradiţia hindusă descrie foarte amănunţit castele. Preoţii se numesc „brahmani”, soldaţii –„kshatrii”.

Оn hinduism se afirmă că brahmanii sunt o castă superioară, iar kshatri urmează pe aceştia. Un lucru firesc, deoarece brahmanii au de a face cu lumea nevăzută, iar kshatrii cu lumea văzută. Оn societatea tradiţională hindusă nevăzutul era considerat ceva superior celui văzut, de aici şi provine o astfel de subordonare.

Din timpuri imemorabile pвnă оn prezent societatea indiană se construia anume оn baza unui asemenea sistem de caste.

Regele-Preot

Оn peisajul deplin al construcţiei politice din societatea tradiţională, оn vвrful ierarhiei este poziţionat fiinţa unică – regele-preot, regele-magician, regele-văjitor („conducător sfвnt” sau „оmpăratul”). Aceasta figură concentrează două funcţii esenţiale: preoţia, legată de cunoştinţe, şi cea regală, adică o funcţie de conducere, administrare.

Оn viziune hinduistă, regele-preot este reprezentantul celei de a cincea castă „invizibilă”, „casta lebedei”, sau оn sanscrită „hamsa”. Astfel de exemple оn istorie sunt destul de rare şi de regulă, chiar societăţile antice au atribuit epoca regelor-preoţi unor vremuri imemorabile sau unor regate mitice.

Dispariţia acestei caste superioare, potrivit unor predanii vechi, era legată de o catastrofă ciclică. După aceasta, puterea supremă a fost divizată оn două ramuri. Tipurile pur contemplative au organizat societăţi secrete, infiinţвnd casta preoţilor, iar cele voletive s-au reunit formвnd casta soldaţilor, exercitвnd şi funcţii directe de conducere.

Оn acest fel arată cea mai deplină şi cea mai desăvвrşită reprezentare a unui conducător ideal. Acest conducător оn societatea tradiţională nu este considerat un om obişnuit avвnd nişte calităţi divine. De aici provine şi adorarea оn antichitate ai оmpăraţilor, faraonilor şi regilor semenea unor zei. Elementele acestei divinizări s-au păstrat şi оn epocile mai tвrzii.

Relaţia societăţii tradiţionale faţă de lume se baza pe holism şi, respectiv, toată structura Politicului era gвndită ca o totalitate de „organe ale divinităţii”. Figura regelui-preot, combinвnd cele două funcţii fundamentale – cunoaşterea şi acţiunea, erau o оntruchipare personalizată al acestei divinităţi. Restul societăţii era o continuitate a regelui-preot, ca un trup sau ca o umbră a sa. Regele-preot, оn acest fel, devine arhetipul personificat, suprem şi primar al Politicului оn sine.

Legenda despre conducătorii „veacului de aur”, care au combinat ambele funcţii, există şi оn alte tradiţii.

Оn tradiţiile sumeriene-akkadiene aceasta este Ut-Napishtim (sau Ziusudra). Оn buddism regii ţării subterane Shambhala. Оn legendele Europei medievale acesta este regele-pescar, păstrătorul Sfвntului Graal.

Toate acestea sunt personificări ai Politicului оn starea sa primară, paridisiacă. De aici şi vine tradiţia reprezentării lui Adam, om primar, оn chipul unui rege.

Legenda presbiterului Ioan

Despre regi-preoţi se vorbeşte оn predaniile şi miturile diverselor popoare şi culturi. Оn Europa medievală circulau legendele despre existenţa unui „presbiter Ioan”. Legendarul „presbiterul Ioan” erau un rege-preot tipic, care locuia „undeva оn est” şi fiind preot, conducea ca un rege. Şi la tradiţionalistul Julius Evola găsim o referirel acest „presbiter”:

„Оntr-o veche nuvelă italiană se spune despre „presbiterul Ioan, unul din cei mai nobili conducători indieni”, care a trimis soli la оmpăratul Fridrich, „ca unei oglinzi ai lumii. Ca să afle cвt este acesta de оnţelept оn cuvinte şi fapte”. „Presbiterul Ioan” trimite lui „Fridrich” (probabil este vorba de Fridrich al II-lea) trei pietre şi оn acelaşi timp оntrebвnd ce este cel mai bun pe lumea aceasta (…)

Potrivit unei alte legende notată de Osvald Schreiber, „Fridrich al II-lea a primit de la presbiterul Ioan o rochie din piele de salamandra rezistentă la foc, apa tinereţii fără bătrвneţe şi un inel cu trei pietre, cu care se putea trăi sub apă, deveni invizibil sau invincibil.

Aceste legende sunt foarte importante, dacă ne-am aminti că regatul presbiterului Ioan, nu este altceva decвt denumirea medievală a „Centrului Sacral Superior”. Se considera că acest regat se găsea оn Asia centrală, Mongolia, India sau Etiopia.

Caracteristicele atribuite acestui regat, nu lasă nici urmă de оndoială оn caracterul său simbolic. „Darurile presbiterului Ioan” оmpăratului Fridrich reprezintă un fel de „mandat” extern, propus conducătorului Sfвntului Imperiu Roman de naţiune Germană cu scopul ca acesta să stabilească legătura cu principiul „Domnitorului Universului”. Apa tinereţei fără bătrвneţe оnseamnă nemurire. Rochia rezistentă la foc aminteşte de Phoenix, care reоnvie cu ajutorul focului şi care trăieşte оn rug fără să fie atins de acesta. [Am putea presupune că figura legendară a lui „Ioan” a şi stat la baza formulei „IO” utilizată оn scrierile medievale romвneşti]

Capacitatea de a fi invizibil оnseamnă deobicei capacitatea de a contacta cu lumea invizibilă, extrasenzorială şi a trece оn ea. Capacitatea de a trăi оn apă, a merge pe ea (…) оnseamnă unificarea cu starea primară, care stă deasupra fluxului lumii, deasupra fluxului devenirii”

Mai departe:

El (presbiterul Ioan) combină оn sine puterea spirituală şi laică. (“Presbiterul Ioan, Cu milă, Domnitor al tuturor domnitorilor, care sunt sub cer de la Răsăritul soarelor pвnă la paradisul terestru”). Оn esenţă “presbiterul Ioan” este un titlu, nume care nu desemnează un individ, ci o funcţie sacrală (…) Оn diverse legende medievale “presbiterul Ioan” luptă cu triburile Gogurilor şi Magogurilor şi conduce lumea văzută şi nevăzută (şi cu fiinţele supranaturale şi invizibile), оmpiedicвnd pătrunderea оn regatul său ai “leilor” şi “uriaşilor”. Оn acest regat se află şi “izvorul tinereţii fără bătrвneţe” şi nu оntвmplător, acesta este legat de „cei trei magi”, oraşul Seuva, ridicat la ordinul celor trei magi, оn apropierea dealului victoriei Vaus sau „Victorialis”. Regăsim aici simbolismul „polar” al „castelului rotitor”, care imită rotirea cerului. De asemenea şi simbolismul locului unde este păstrată piatra luminii „care оntoarece vederea celor orbi”. Deobicei, presbiterul deţine această piatră cu care ar putea să оnvie pasărea Phoenix sau „Acvila”. Această indicaţie este deosebit de importantă, deoarece Acvila оntotdeauna, оndeosebi оn epoca cвnd se formau aceste legende, era simbolul funcţiei imperiale, care оn aspectul său „veşnic” оn Roma era asociată cu Phoenix. Unele izvoare afirmă că regele iranian Xerx, Alexandr Macedon, impăraţii romani şi оn final Ohier, regele Danemarcei şi Herrino „au vizitat” regatul „Presbiterului Ioan”.

Lev Gumilev оn cartea sa „Оn căutarea regatului imaginat”, оncearcă să оnţeleagă ce stă, de fapt, оn spatele acestei legende.

Acesta propune o ipoteză potrivit căreia, este vorba de popoare euroasiatice (de origine turanică), care propăvăduiau „nestorianismul” – o versiune eretică a creştinismului, respinsă de Ortodoxie. Gumilev presupune că оn acest fel, la cronicarii europeni au ajuns informaţii vagi despre existenţa unor regate creştine „оn stepele Tatariei”.

Evola explică astfel apropierea dintre „regatul presbiterului Ioan” şi hanii tatari: „Оn baza istorisirelor misterioare şi minunate, povestite de diferite călători оn evul mediu, оndepărtatul şi măreţul imperiu al „marelui han”, оmpăratul tătarilor, era asociată cu imperia unui „rege al lumii”. Aceasta este deseori confundat cu regatul presbiterului Ioan. Оn acest fel, оn legătură cu legendele despre marele han au apărut şi motivele arborelui fermecat, care oferă celui care se apropie de el sau agaţă scutul de ramuri, o putere nelimitată asupra оntregului imperiu universal”.

Acestui ciclu de legende aparţine şi fragmentul evanghelic al оnchinării magilor nou-născutului Hristos la Betleem. Оn predanii se precizează că aceştia au fost anume magi-regi, adică regi-preoţi care au venit la Betleem din Persia. Potrivit interpretărilor tradiţionaliştilor, acest fragment conţine fundamentul ierarhiei creştine ai funcţiilor sacrale. Treapta superioară ai ierarhiei sarcale (regii-preoţi) se оnchină Dumnezeului оntrupat, care este „Regele regelor şi Domnul domnitorilor”.

Există deasemnea şi personajul biblic Melhisedec, care este descris ca „Melhisedec, regele Salimului”, despre care se spune că oferea singur jertfă Domnului”, fără a fi intermediat de casta preoţilor, adică era оn acelaşi timp şi „preot”. Iată de ce Iisus Hristos era numit оn scrisoarea lui apostol Pavel “Preot оn veac după rвnduiala lui Melchisedec”

Pontife

Hristos оn tradiţia creştină este este asemănat unui „rege-preot” оn sens absolut. El este regele lumii şi оn acelaşi timp preot, „primul dintre preoţi după rвnduiala lui Melchisedec”. Оmpăraţii Sfвntului Imperiu Roman se intitulau „pontifici”, adică „constructori de poduri”. Acest lucru оnseamnă că funcţia оmpăratului sacru, rege-preot constă оn unificarea superiorului şi inferiorului, construcţia unui pod dintre lumea aceasta şi cealaltă.