Politica ca manifestare a sacrului (III)

de Alexandr Dughin (”Filosofia Politicii”, 2004)

Оmpăraţii sacri оn tradiţia chineză

Оn tradiţia chineză exista o linie dezvoltată a оmpăraţilor-preoţi. O importanţă religioasă semnificativă o avea faptul că regele-preot nu trebuia să conducă. Funcţia acestuia se rezuma la „făptuirea nefăptuirii”. Regele preot nu conducea, el pur şi simplu exista. Şi simplul fapt că exista, oferă acestuia „putere subcerească, lumină şi viaţă”, deoarece оmpăratul оndeplinea o funcţie spirituală profundă, „transmiţвnd tuturor făpturilor lumina tainică a existenţei”.

Оn China exista o forma clasică pentru o curte imperială – „Ming Tang”. Оn dependenţă de anotimp, оmpăratul se muta dintr-o aripă a palatului оn alta. Trei luni locuia оn partea de vară, trei оn cea de toamnă etc. Trecerea dintr-o parte оn alta era оnsoţită de alai, şi obiceiuri pline de simboluri. Mutarea acestuia corespundea mişcării soarelui. Regele-preot (оmpăratul) corespundea principiului solar şi aflarea acestuia оn palatul sacru, mişcarea sezonieră a acestuia, era o condiţie necesară pentru funcţionarea normală a statului.

Funcţia ontologică supremă a puterii sacre

Оn societatea sacră, figura regelui-preot este оnsăşi sensul şi scopul puterii, cununa ierarhiei sociale, fundamentul sistemului juridic, limita superioară a identificării colective. Tot acesta era şi izvorul legitimităţii violenţei şi nucleul sistemului de valori. Regele-preot era forma supremă a exprimării Politicului оn sens filosofic şi ontologic. Regele preot nu avea nici un fel de funcţie оn afară de simpla sa existenţă. Nu a face ceva, a construi statul, a avea grijă de cetăţeni – toate acestea sunt secundare оn comparaţie cu sarcina mistică pe care o rezolva regelele-preot prin existenţa sa. Anume la această sarcină ontologică se rezuma оntregul sens al sistemului politic al societăţii.

Este nevoie de subliniat оncă o dată că figura regelui-preot era principial deosebită şi de casta preoţilor, şi de casta regală. Оmpăratul sfвnt nu este un rege, оn sensul оn care оl оnţelegem noi.

Оn sistemul umanismului maxim sunt posibile trei etape antropologice: neomul (cel care оncă nu a оnceput să-şi realizeze potenţialul său ontologic), omul (cel care оşi realizează potenţialul său la un moment dat) şi supraomul (cel care şi-a оndeplinit potenţialul), regele-preot aparţine celei de a treia etapă, care a trecut оn planul divin, оn dimensiunea angelică a existenţei.

Figurii regelui-preot оi poate fi aplicat sistemul ontologic concentric, holistic: regele-preot este centrul, оn jurul căruia este construită o periferie, acel оntreg componentele căruia sunt părţile separate ale Politicului.

Reprezentarea castelor regilor-preoţi se referă doar la trecutul mitic, păstrвndu-se doar оn formă rudimentară, ca un motiv nostalgic după deplinătatea politicii sacre pierdute. Societatea condusă de un rege-preot este descrisă оn fragmentele legate de tărвmurile fermecate: ţara subterană „ambala” оn budhism, „regatul prezbiterului Ioan”, Belovodie (tărвmul mitic al lipovenilor).

Оn realitatea istorică a societăţilor cunoscute nouă, această funcţie ontologică superioară se divide оn două componente separate: preot şi regi.

Castele superioare şi misiunea brahmanilor

Sistemul de caste poate fi analizat cel mai bine după exemplul societăţii indiene, care propune un sistem juridic elaborat minuţios. Оn India, diviziunea pe caste s-a păstrat pвnă оn ziua de azi, aproximativ оn aceeaşi formă ca şi acum două mii de ani, cвnd aceasta exista la majoritatea popoarelor lumii.

Există patru caste de bază („varna” оn sanscrită оnseamnă „culoare”): brahmanii – preoţi, kshatri – militari, vaishi – producători, meşteşugari, comercianţi, şi cei mai inferiori sunt shudra – „lumpenproletariatul”, clasa cea mai inferioară. Fundamentul calitativ al ierarhiei sacre este inclus оn două caste superioare – brahmani şi kshatri.

Anume оn acestea se divide figura legendară a regelui-preot, iată de ce tot ce s-a menţionat despre funcţiile sale оn structurile Politicului societăţii tradiţionale este aplicabil celor două caste luate оmpreună.

Castele (varnele) – nu sunt pături sociale, nici nu sunt clase sociale. Doctrina castelor hinduiste este bazată pe principiul că omul aparţine unei caste sau alteia pentru că sufletul acestuia aparţine organic anumitei sfere ontologice, avвnd o anumită formă interioară.

Aspectele luminoase ai energiei cereşti ale existenţei, corespund sufletelor preoţilor-brahmani existenţi, se condensează оn sine. Casta preoţilor este superioară şi corespunde celor mai calitative aspecte ale existenţei. Brahmanilor le este caracteristic simbolic liniştea, cunoaşterea, contemplaţia, centralitatea, imobilitatea. Poziţia simbolică a acestora este imobilitatea. Mimica lor este оn aşa fel, оncвt pe faţa acestora nu se poate citi nimic.

Kshatrii, războinicii, aparţin unei sfere intermediare, оntre aspectele polare ale existenţei, simbolizate de brahmani şi nivelurile inferioare materiale, simbolizate de castele inferioare. Kshatrii ocupă spaţiul intermediar оn ontologia Politicului. Dacă brahmanii sunt asociaţi cu verticalitatea, atunci kshatrii sunt asociaţi cu mişcările expansive, orizontale. De aici şi provenienţa cuvвntul de „kshetra”, „cвmp”, „orizontal”, „оntindere”.

Natura atrage brahmanii оn sus şi spre centru, deoarece aceştia sunt apropiaţi de lumină. Kshatrii sunt predispuşi spre expansiune, spre răspвndire pe orizontală, natura lor este jarul. Оn acest fel, оn „lumină” şi оn „jar” se descompune focul sacru, оntrupat оn figura legendară a regelui-preot. Castele inferioare sunt atrase de materie, spre corporal, spre cantitate, ceea ce o societatea tradiţională consideră neimportant. Оn aceştia predomină gravitaţia, natura sufletelor lor este legată de pămвnt şi оntuneric.

Se consideră că principala sarcină a brahmanilor оn societate este cunoaşterea şi predarea, оnfăptuirea ritualurilor. Cunoaşterea şi contemplaţia polului central al lumii, transmiterea capacităţii interioare de concentrare e altă funcţie principală. Оn structura Politicului, brahmanii deţin cunoaşterea principiilor fundamentale ale realităţii, оn baza cărora sunt elaborate recomandări mai concrete pentru acţiune.

Simbolul brahmanului оn hinduism şi mai larg, оn casta preoţească din majoritatea culturilor a fost mistreţul, porcul. Acest simbol a fost comun pentru diferite culturi: celtice, slave, culte shamaniste etc. Оn оnvăţătura despre cele trei „gune” (trei stări ale realităţii: sattva (lumină), radjas (jar) şi tamas (оntuneric)), brahmanilor le corespunde guna superioară, sattva. Natura brahmanilor este legată de sattva.

Superioritatea preoţilor faţă de războinici

Preoţii, brahmanii sun considerate fiinţe superioare kshatriilor, războinicilor, оn contextul structurii comune a legăturilor simbolice pe care este construită societatea tradiţională. Din punct de vedere sacral, este mai de preţ ceea ce se află оn centru, nemişcat, оn jurul căruia se roteşte roata realităţii, periferia (iar lumea senzitivă din perspectiva sacrală este o periferie). Tot ce aparţine sferei statice este superior a ceea ce aparţine sferei dinamice.

Оn contextul social-politic brahmanii-preoţi au avut un rol determinat: aceştia răspundeau pentru contemplaţie şi cunoaştere, nu pentru acţiune.

Iată de ce brahmanii prezentau оn structura socială funcţia de rege-preot, оnlocuind acesta. Aceştia, ca şi regele-preot, rămвn оn starea de inacţiune, linişte sfвntă. Binefacerea castei constă оn pasivitate, inacţiune оn plan material, dar оntr-un activism оn plan spiritual.

Aceştia operau cu contextele spirituale, cu bazele intelectuale ale izvoarelor Politicului, dar la realizarea proiectului, elaborat оn cadrul principiilor comune, nu aveau nici o contribuţie. Deşi reprezentau o castă superioară, aceştia totuşi nu puteau să le dicteze conducătorilor-kshatri propria lor voinţă sau opinie faţă de anumiţi paşi necesari pentru realizarea proiectului politic. Acest fapt lăsa regilor un spaţiu larg pentru libertatea de manevre şi autorealizare prin puterea voinţei caracteristică luptătorilor.

Din punct de vedere al omului contemporan, obişnuit cu judecata superficială, puterea absolută a castei preoţilor оn societatea tradiţională ar putea rămвne neobservată din cauza unei analize superficiale.

Оn Grecia antică, Platon reprezenta o filozofie a castei preoţeşti, iar elevul acestuia, Aristotel, era cointeresat mai mult de aspectele practice, utilitare. Dacă Platon era preocupat de problemele metafizice, atunci Aristotel de cele fizice. Оntr-un anumit sens, am putea spune că filosofia lui Aristotel este mai apropiată de casta războinicilor, decвt de cea a preoţilor. Nu este оntвmplător faptul că Aristotel a devenit profesorul marelui cuceritor Alexandru Macedon.

Оn cultura chineză există două ramificaţii ale filosofiei, care corespund celor două caste: confucianismul şi daoismul (mai tвrziu, cu acesta a fuzionat buddhismul importat din India). Confucianismul este doctrina politică a „kshatriilor”, iar daoismul - al „brahmanilor”.

Оn cazurile оn care brahmanii uzurpau puterea politică şi instaurau un regim „teocratic”, avea loc perturbarea armoniei castelor din cauza aşa-numitei „revoluţii a kshatriilor”.

Spre exemplu, оn Tibet, buddhismul mahaianei („marelui car”) era răspвndit оn calitate de tradiţie monastică, cu o trăsătură accentuată clericală, pretinzвnd la dominaţia politică absolută. Regii locali se opuneau activ acesteia, sprijinindu-se pe tradiţia Bon-po (aşa-numita „credinţă neagră”), care păstra o ordine de caste mai echilibrată şi repartiza funcţiile supreme оn conformitate cu schema sacrală: preoţilor – cele preoţeşti, regilor – cele regale. Buddhismul, pe parcursul istoriei, a dobвndit victorie, iar оn Tibet s-a instaurat un regim teocratic, unde au оnceput să conducă preoţii, оnlocuind autoritatea regală (Dalai-Lama, „Panchen-Lama”etc.)

Un model asemănător exista şi la egipteni, unde faraonii erau aleşi de către preoţi. Оn cazul оn care faraonul devenea un reprezentant al castei războinicilor, acesta era „iniţiat” оn casta preoţească. Catolicismul, Papalitatea, au tins spre teocraţie. Societatea iudee antică pвnă la Saul (epoca regilor), a tins şi aceasta spre teocraţie. Kshatrii şi revoluţia lor

Casta kshatriilor reprezenta ceea ce de obicei se numeşte „aristocraţie”. Оn istoria rusă, acestora le corespundeau cnezii şi boierii.

Casta „kshatriilor” se extinde оn trecut la un strămoş comun, mitic sau real. Marele cneaz sau rege era reprezentantul acestei caste – acesta nu avea nici un fel de caracteristici calitative superioare celorlaţi „războinici – aristocraţi” (boieri). Iată de ce regele este „primul printre cei egali”. Acesta este ales dintr-un anumit cerc şi dobвndeşte putere asupra tuturor, dar puterea acestuia are un caracter „contractual”. Spre deosebire de „regele-preot”, a cărui autoritate era superioară preoţilor şi soldaţilor şi care avea o alură supranaturală, puterea regelui din pătura militarilor avea iniţial un principiu contractual. De altfel, regii aleşi de alţi aristocraţi erau оnlăturaţi tot de aceştia, оn cazul оn care nu corespundeau cerinţelor. Aşa se explică numeroasele conflicte оn sвnul aristocraţiei din perioada medievală.

Dacă sarcina brahmanilor este cunoaşterea şi predarea, atunci sarcina kshatriilor este acţiunea. Kshatrii reprezintă o autoritate temporară. Brahmanii contemplează eternitatea.

Kshatrii organizează (оn conformitate cu eternitatea) temporalul. Оn practică, kshatrii оndeplineau funcţii judecătoreşti, administrative şi poliţiste оn timp de pace şi purtau războaie оn perioada pericolelor externe. Puterea kshatriilor se оntindea asupra lumii acesteia, pămвnteşti.

Kshatrii reprezintă o analogie a ceea ce azi se numeşte „clasă politică”. Aceştia realizează un proiect, transformвnd potenţialitatea оn actualitate.

Simbolul castei kshatriilor este reprezentat de urs, iar emblema – de balanţă şi sabie. Оn teoria gunelor, kshatriilor le corespund guna „radjas”, guna jarului şi a expansiunii.

Оntr-o anumită etapă a istoriei – оn măsura degradării societăţii sacrale (aşa cum vede acest proces tradiţionalismul) – casta kshatriilor оncepe să se оndoiască de superioritatea castei brahmanilor. Acest fenomen este descris de sociologii şi istoricii gвndirii politice (urmвndu-l pe R. Guenon) ca şi „revoluţia kshatriilor”.

„Revoluţia kshatriilor” este o оncercare de a uzurpa funcţia socială şi politică supremă din societate de către casta războinicilor. Dacă brahmanii reprezintă ortodoxia tradiţiei, atunci „revoluţia kshatriilor” duce la heterodoxie (adică, „erezie”, la un chip deformat, la o formă redusă a sacrului). „Revoluţia kshatriilor” nu duce nici la distrugerea castei preoţilor, nici la anularea tradiţiei sacre, aceasta duce la schimbarea funcţiei preoţilor – autoritatea acestora scade, aceştia devin tot mai dependenţi de casta războinicilor.

Sub termenul de „revoluţie a kshatriilor” se subоnţelege că, оncă оn trecutul istoric оndepărtat, au avut loc оncercări de a egala оn drepturi naturalul şi supranaturalul, realul şi tainicul, pămвntescul şi cerescul. Dacă оn modelul desăvвrşit al societăţii tradiţionale supranaturalul este superior naturalului, iar sufletul este superior trupului, atunci primele etape ale „revoluţiei kshatriilor” au constat оn afirmarea faptului că corpul şi sufletul au aceeaşi valoare, respectiv, regele şi preotul au drepturi egale оn conducerea societăţii.

Următoarea etapă a degradării societăţilor secrete a preoţilor este supunerea acestora faţă de puterea laică. Atunci cвnd societatea secretă оncepe să se supună puterii lumeşti, aceasta оncepe să-şi schimbe funcţia. Superioritatea preoţiei faţă de războinici – aceasta a devenit o normă după dezintegrarea legendarei caste „hamsa”. Egalarea preoţiei cu războinicii este o primă etapă a „revoluţiei kshatriilor”. Inferioritatea preoţiei faţă de războinici reprezintă desăvвrşirea „revoluţiei kshatriilor”.

Drept exemplu al victoriei kshatrilor pot servi reformele regelui Indiei Antice Ashoka (care a introdus оn India hinaiana, „carul mic”, care neagă castele). Anihilarea Ordinului Templierilor de către Filip cel Frumos, reprezintă prima etapă a Reformei, inovaţiile ţarului rus Petru I, care a eliminat funcţia de Patriarh şi a supus Sfвntul Sinod unei persoane laice numită de ţar.

Fiind o putere temporară, kshatrii au totuşi o limită „a eliberării” de dimensiunea spirituală verticală, оntruchipată de preoţie. Iată de ce, regimurile degradate ale kshatriilor nu pot ajunge la un model profan, desacralizat pur. Distanţвndu-se de sacralitatea castei, aceştia rămвn оn cadrul arhetipului castei, care, chiar şi оn cel mai rău caz, presupune o anumită „heteredoroxie”. Kshatrii, chiar şi оn stare emancipată, оşi păstrează relaţia cu sacrul оn felul său. Aceasta este sacralitatea devenirii, dinamicităţii, puterii şi acţiunii.

Este semnificativ faptul că alchimia medievală era numită „artă regală”, iar mulţi monarhi europeni, оn special оmpăratul austriac Rudolf, erau preocupaţi activ de aceasta. Оn cadrul „revoluţiei kshatriilor”, deplinătatea sacralităţii este оnlocuită cu o sacralitate parţială, redusă, deformată, dar totuşi nu cu o profanitate.

Alexandr Dughin

  

Материал распечатан с информационно-аналитического портала "Евразия" http://med.org.ru
URL материала: http://med.org.ru/article/4083