Originile national-bolsevismului rus/Christian Bouchet

Originile national-bolsevismului rus

de Christian Bouchet

Dacă оn prezent оn Franţa sunt disponibile o serie de lucrări de referinţă care ne permit să оnţelegem esenţa naţional-bolşevismului german, cu totul diferit este cazul naţional-bolşevismului rus, de existenţa căruia aflăm abia acum. O sursă de informare importantă despre acesta reprezintă lucrările autorului rus Mihail Agursky, deşi vădit ostil faţă de occident, totuşi reprezintă o importantă sursă de informaţii care predispune spre meditaţie. Teza autorulul, care a fost inspirat de lucrarea lui Ortega y Gasset “Revolta maselor”, constă оn ideea că socialismul marxist, care este o componentă a bolşevismului rus, este doar un “camuflaj istoric” pentru adevăratele procese geopolitice şi istorice. Оn opinia lui Agursky, Lenin a practicat un limbaj dublu: scrierile sale marxiste, ar trebui considerate doar ca nişte lucrări pentru publicul larg, el оnsuşi, de fapt, plasвndu-se pe linia lui Alexandr Herzen care a respins valorile occidentale şi a promovat ideea invaziei Europei de vest de către slavi. Incă la оnceputul secolului, Lenin şi bolşevicii şi-au propus drept scop impunerea dominaţiei Rusiei şi a ruşilor prin intermediul revoluţiei mondiale. Din acest punct de vedere, naţional-bolşevismul rus este o ideologie naţionalistă, care legitimează sistemul politic sovietic din punct de vedere naţionalist şi nu din punct de vedere Marxist. National - bolşevismul, оncearcă să impună dominaţiai Imperiului rus cimentat de ideologia comunistă.

Examinвnd perioada din 1870 pвnă оn noiembrie 1927 (data оn care Stalin devine lider оn cadrul celui de al 15-Congres al Partidului Comunist), lucrarea lui Agursky prezintă succesiv diferite faţete ale naţional-bolşevismului rus: contribuţia partidelor revoluţionare non-marxiste, relaţiile sale cu proto-fasciştii din Uniunea Poporului Rus, fracţiunea ultrabolşevică “Inainte!”, influenţele futuriste, importanţa intelectualilor evrei оn formarea naţional-bolşevismului, şi Smenovehismul.

Patrimoniul non-marxist al naţional-bolşevismului

Agusky consideră naţional-bolşevismul rus ca un rezultat al influenţelor non-marxiste.

Una dintre acestea este concepţia lui Alexandr Herzen care considera că socialismul rus ar putea profita de panslavism şi că Rusia ar fi o naţiune tвnără, cu mult mai sănătoasă decвt Europa occidentală, al cărei sarcină constă оn crearea unui imperiu “care ar оngloba teritoriile din jurul rвulul Rin, inaintвnd spre Bosfor şi pвnă la Pacific”. O altă influenţă este cea a lui Mihail Bakunin, un anarhist cu viziuni naţionaliste care a devenit susţinătorul lui Nikolai Muraviev-Amursky, guvernator din Siberia care a cucerit o parte din teritorii din Extremul Orient cu acordul Guvernului, şi care considera că slavii ar trebui să aibă un interes naţional оn cadrul revoluţiei. Urmează influenţa Prusiană prin Ferdinand Lassalle, ale cărui socialismul avea influenţe puternice naţionaliste şi concepţii stataliste nu mai puţin puternic. A existat şi o influenţă narodnicistă, оn special după revoluţie, atunci cвnd numeroşi membri ai Partidului Socialist Revoluţionar se alătură bolşevicilor deoarece credeau că odată ce Socialiştii Revoluţionari se opun capitalismului de tip occidental, poporul rus ar putea crea o formă originală al socialismului, care ar servi un model pentru оntreaga uminatate.

Steaguri roşii şi sutele negre

Uniunea Poporului Rus (UPR), cunoscută şi sub numele de “Sutele Negre”, reprezinta un model rus proto-fascist specific rusesc. O mişcare pro-germană, anti-engleză, şi anti-americană care se opunea invaziei popoarelor galbene, care condamna оn mod radical capitalismul, parlamentarismul şi liberalismul, manifestвndu-se violent оn cadrul revoluţiei оmpotriva dinastiei Romanov. Оn mare parte, baza sa activă era constituită din muncitori. Оn pofida unor opiniei existente, acest grup nu s-a aflat оn opoziţie radicală faţă de comuniştii ruşi, dar, totuşi оntr-o concurenţă moderată, păstrвnd o admiratia reciprocă, care a permis crearea unor alianţe şi trecerea unor militanţi dintr-o tabara in alta.

Plehanov afirma că rвndurile UPR erau formate оn proporţie de 80% din proletari şi că aceştea “au devenit participanţi activi la mişcarea revoluţionară”. Peter Struve afirmă că UPR “a fost un partid revoluţionar socialist”, iar la Congresul Partidului Social Democrat din 1907, Pokrovsky care va adera mai tвrziu la fracţiunea extremistă bolşevică “Inainte!” a insistat pe “laturile pozitive a UPR”. Lenin s-a arătat reticent faţă de astfel de poziţii, dar mai tвrziu a fost convins de bunele intenţii ai acestora de către Maxim Gorki care o perioada de timp a purtat corespondenţă cu Sutele Negre оnainte de 1905.

Această latură a UPR a permis efectuarea numeroaselor modifică in viitoarele strategii ai comuniştilor cu scopul de a оnlătura liberalii de la putere. Оn opinia unuia din liderii Sutelor Negre, Apollon Maikov, ” mişcarea urmăreşte aceleaşi obiective ca şi revoluţionarii, adică оmbunătăţirea condiţiilor de viaţă, un obiectiv care coincide оntr-un anumită măsură cu viziunele sociale a anarhismului … Constitutionaliştii au numit revoluţionarii оnarmaţi “aripa de stвnga revoluţionară”, iar Sutele Negre “dreapta revoluţionară”. Din punctul lor de vedere această definiţie avea o anumita legitimitate. .. Pentru că toţi credeau că forma de guvernare constituţională va оnsemna dominaţie totală a capitalului, iar оn aceste condiţii, puterea va fi оn exclusivitate оn mвinile capitaliştilor, care o vor utiliza оn propriile scopuri pentru suprimarea şi exploatarea poporului. ” Un alt lider al UPR, Viktor Sokolov a acuzat guvernarea, că оndeamnă membrii săi “să lupte оmpotriva elementelor revoluţionare pentru a slăbi lupta ambelor tabere”.

Оncepвnd cu martie 1917, mai mult de 3.000 de membri ai UPR (bolşevicii erau оn acelaşi timp оn număr de 10000), unii au оnceput să adere la Partidul bolşevic, alţii au оnceput să lucreze pentru acesta după Revolutie. Potrivit unor ziare ai “Sutelor Negre” aceşte chemau la instaurarea dictaturii proletariatului, iar şeful filialei studenţilor UPR-işti din Kiev, Iuri Piatakov, a devenit unul din şefii extremii stвngi bolşevice, alţi militanţi mai puţin cunoscuţi au devenit responsabili de formarea Sovietelor sau au lucrat оn Cheka (ulterior KGB). Оn acelaşi, timp alţi numeroşi membri au ocupat funcţii importante оn cadrul Bisericii Ortodoxe devenind loiali regimului (unul din conducătorii UPR din Tiflis a devenit, mai tвrziu Metropolit Bartolomei şi a murit de moarte bună оn vвrstă de 90 de ani, оn 1956).

Fracţiunea “Inainte!”

O fracţiune internă şi apoi o fracţiune externa a partidului bolşevic a format o grupare care оncludea peste o jumătate din intelectualii bolşevici şi s-a оntitulat “Оnainte!” (unul din cei mai fervenţi partizani ai acesteia era Maxim Gorki) şi a оnfluenţat societatea sovietică оn perioada lui Lenin şi chiar după moartea acestuia.

Cea mai mare parte a liderilor grupării “Inainte!” au prosperat оn pedioada lui Stalin şi nici unul dintre ei nu au avut de suferit оn urma represiunilor. Aceştea pot fi consideraţi teoreticieni ai problemelor naţionale şi ai totalitarismului din ideologia bolşevică. Ideile lor sunt destul de interesante şi merită un studiu оndelungat (conceptul Faustinian al vieţii, credinţa оn crearea unei supra-umanităţi, democraţia totalitară care pune оn valoare colectivitatea şi neagă drepturile individuale) iar principiile acestora au contribuit оn mare măsură la dezvoltarea naţional-bolşevismul rus, zeificвnd poporul rus acestea au pus bazele unei mişcări semi-religioase “ai constructurilor de dumnezei”, care respingea оn mod absolut valorile Occidentale. Aceştea afirmau că Rusia a fost (pвnă la revoluţie) o colonie a Occidentului, tradiţia lor revoluţionară este una pur rusească, iar Revoluţia din 1917 a avut un caracter naţional. Membrii fracţiunii “Inainte!” au stat la originea Proletcult-ului (“cultura proletariatului”), afirmвnd că doar poporul este creatorul culturii, devianţele individuale fiind оnlăturate.

Naţionalismul futuriştilor

Futuriştii ruşi au aderat оn totalitate la tabara intelectualilor sovietici aducвnd un iz de naţionalism solid, dezvoltat anterior războiului. Insistвnd pe puritatea limbii, ei au propus excluderea cuvintelor străine din vocabularul rus. Cu cвt intelectualii beneficiau de călătorii оn occident cu atвt aceştea se оntorceau cu reacţii de aversiune faţă de occident văzвnd оn aceasta o lume degradată care se opunea unei “Rusii Tinere”, făcвnd afirmaţii de genul: “Lumina din est nu este doar o eliberare a muncitorilor . Lumina din Est aduce o nouă atitudine faţă de bărbaţi, femei, şi lucruri”, sau se mai spunea,”Plвng ca un viţel, simţindu-mă norocos că patria mea - mama mea - este Patria rusă, patria rusă, patria rusă ! Eu sunt gata de a trăi viaţa mea din nou, doar pentru a pronunţa cuvintele “Rusia Mamă”. Nu cunosc nimic mai profund decвt fericirea de a fi rus. Nu cunosc senzaţii mai minunate decвt a te simţi rus, un adevărat rus”.

Naţional-bolşevismulul evreiesc

Una dintre cele mai surprinzătoare puncte al naţional-bolşevismului rus din anii ‘20 este rolul intelectualilor evrei care au oferit curentului unele elemente mistice. Pentru aceştea, revoluţia a оnsemnat, un fel de mesianism care i-a permis să-şi afirme dragostea lor faţă de patria rusă, fără a fi respinşi de antisemitismul din societatea rusă.

Unii intelectuali evrei s-au organizat оn exil, participвnd la crearea curentului Smenovehist, alţii au rămas оn Rusia, şi оn ciuda viziunilor sale au ocupat unele din cele mai importante poziţii. Dacă Ilya Ehrenburg, cunoscut pentru articole şi emisiuni de radio ultranaţionaliste, după 1941 nu a avut idei destul originale, acest lucru nu se poate spune despre unii din cei mai mari din teoreticienii evrei ai naţional-bolşevismului: Isai Lezhnev şi Vladimir Tan-Bogoraz.

Primul, chiar dacă s-a opus comuniştilor in timpul Revolutiei din 1917, a fost unul dintre favoriţii lui Stalin, fiind responsabil de pagina de literatură din ziarul Pravda, şi unul dintre principalii critici literari din Uniunea Sovietică. Influenţat de Nietzsche, Shestov, şi Hegel, acesta respingea valorile, dreptul, şi de ideologia tradiţională, acceptвnd un singur criteriu: “spiritul poporului rus”, fiind sigur că acesta are dimensiuni imperiale: “imperialismul rus (de la ocean la ocean) , mesianismul rus, bolşevismul rus (la nivel global) merg toate оn aceeaşi direcţie “.

Vladimir Tan-Bogoraz, care provine din cea mai radicală aripă ai narodnicismului, a devenit director al Institutului de religii. Fiind un violent anti-creştin, el a demonstrat o preferinţă pentru iudaism, văzвnd оn Dumnezeul din Vechiul Testament un narodnicist-terorist. Scrierile sale fac trimiteri dese la Kabbala. Despre sine afirma cu mвndrie că este deseori acuzat de naţional-bolşevism, văzвnd оn perioada domniei lui Petru cel Mare un exemplu pentru noul regim demonstrвnd totodată atitudini radicale antioccidentale.

Smenohevism. Naţional-bolşevismul din exil

Dar cea mai pura si cea mai interesantă componentă a naţional-bolşevismului s-a născut оn rвndurile emigraţiei albgardiste. Оn octombrie 1920, Nikolai Ustrialov a făcut o referinţă la naţional-bolşevismul german şi a propus prietenilor săi să răspвndească varianta rusească ai acetuia.

Predвnd la Universitatea din Moscova, Ustrialov a devenit cunoscut оn 1916 pentru colaborarea cu revista “Problemy velikoi Rossii” ( “Problemele Rusiei Mari”), оn care apăra expansionismul rus. Оn următorii ani, acesta a organizat conferinţe dedicate slavofilismului, unde afirma că Rusia are o misiune la nivel global. Fiind un membru activ al Partidului Kadet, a asistat cu satisfacţie la căderea Ţarismului şi a colaborat cu cotidianul “Utro Rossii” ( “Dimineaţa Rusiei”), unde afirma că revoluţia bolşevică a fost una autentic rusească, criticвnd оn acelaşi timp politica externă a bolşevicilor. Оn vara lui 1918, acesta a fost nevoit să fugă din Moscova aciuindu-se оntr-o zona controlată de armata albgardistă. Ascunzandu-se оn Omsk, apoi оn China şi оn Harbin, a criticat contra-revoluţionarii pentru relaţiile sale prea strвnse cu puterile străine. . . Оn noiembrie 1920, Ustrialov, оmpreună cu trei poeţi exilaţi, care mai tвrziu vor deveni scriitori sovietici celebri, infiinţează revista “Okno” ( “Fereastra”). Influenţa lui a devenit foarte mare оn emigraţie. A organizat conferinţe naţional bolşevice la Paris, a оnceput să publice buletinul “Smena Veh” оn Praga, a apărut оn cotidianul “Nakanun” (”Оn ajun”) din Berlin, iar оn Bulgaria a fost оnfiinţat un grup militant important (conducătorul căruia a fost asasinat mai tвrziu de către albgardişti). Оn Rusia, nici un smenovehist nu a scapat de teroare, Lenin temвndu-se de o eventuală оntoarcere triumfală a lui Ustrialov la Moscova (fapt care nu s-a оntвmplat, оn pofida faptului că majoritatea partizanilor sai s-au оntors mai tвrziu оn Rusia). A avut unele articole din seria “Smena Veh” publicate оn Pravda, Nakanun finanţate оn secret, totuşi curentul a fost evidenţiat pozitiv оn cadrul celui de a 11-a Congres al Partidului Comunist, оn martie 1922. După moartea lui Lenin, smenovehistii care a au susţinut atacurile asupra lui Kamenev, Buharin, şi Trotsky, au fost apăraţi personal de Stalin, care i-a apreciat destul de mult. Se spune că оn timpul expulzării sale din URSS, Trotski a strigat, “Aceasta este o victorie a lui Ustrialov!”

Dintr-un punct de vedere teoretic, Ustrialov care gвndea оn termeni de măsurare a puterii, afirma că “Numai un stat puternic fizic poate să posede o mare cultura. Puterile mici pot prin natura sa să-şi dovedească eleganţa, onoarea, chiar eroismul, dar organic, sunt incapabile de măreţie care necesită un stil superior, o puternică unitate de gвndire şi de acţiune “. El a considerat de asemenea că:

“Guvernului sovietic depune toate eforturile pentru a unifica teritoriilor periferice cu Centrul оn numele Revoluţiei Mondiale. Patrioţii ruşi vor lupta pentru acelaşi obiectiv, оn numele unei Rusii Mari şi indivizibile. Оn pofida tuturor diferenţelor ideologice, ei vor urma aceeaşi cale.”

Unul din ucenicii lui, poetul Vladimir Holodkovsky, a declarat, “URSS nu este doar o stare de dezvoltare a Rusiei ca o entitate etno-geografica, acesta este un punct de cotitură оn evoluţia omenirii prin naţiune. Dacă Moscova ţaristă a fost capabilă să reunească pămвntul rus оntr-un mare imperiu prin glorie si cuceriri, Moscova Sovietică ve оncepe să se reunească un imperiu al muncitorilor şi al libertăţii”.

Naţional-bolşevismul rus după 1927

Оn pofida celor 500 pagini, lucrarea lui Agursky lasă un anumit sentiment de lipsă. Ea nu reuşeşte să ne ofere o analiză a triumfului stalinismului оn “Marele Război Pentru Apărarea patriei”, si evoluţia ideologică ai celor din exil

Evoluţia actuală a naţional-bolşevismului urmează să fie cercetată

La оnceputul anilor 70, cine ar putea să revendice continuitatea disidenţilor naţional bolşevici? Să fi fost gruparea lui Fetişov, care a renunţat la partidul comunist оn semn de protest faţă de destalinizare, afirmвnd că “Leninismul are mai multe оn comun cu ortodoxia rusă şi slavofilism decвt cu marxism şi catolicism” şi că “doar o uniune dintre ortodoxia rusă şi leninism poate produce o viziune ideală ai lumii cu adevărat rusească fiind o sinteză a experienţelor mai multor generaţii оn decursul secolelor”. Să fi fost sistemul “ultras” a lui Gennadiy Shimanov, partizanul celei de a treia Roma оn care vedea singură organizaţie politică care a fost capabilă să se opună “putregaiului democraţiei occidentale” mobilizвnd masele pentru un nou obiectiv istoric: Imperiul.

Оn fine, ar putea fi vorba şi de liderii curentelor ai tuturor partidelor comuniste bolşevice, Partidul Comunist din Rusia, Partidul Comunist al Muncitorilor şi unele grupări şi reviste care sunt clasificate ca cercuri “roşu-brune”.